Stând pe terenul neted al unei istorii nepătate, David jură că îl va binecuvânta pe Domnul în adunări. Se cuvine să remarcăm că mai există un aspect al despărţirii pe care nu-l relevă acest psalm. Deşi trebuie să fim despărţiţi de păcătoşi, evitând să aprobăm chiar prin tăcerea noastră, darămite prin complicitatea noastră faptele rele săvârşite de ei, totuşi trebuie subliniat că nu trebuie să ne izolăm de ei când e vorba de a le spune că au nevoie de Cristos. Domnul Isus însuşi a fost un prieten al păcătoşilor; El nu numai că i-a primit la Sine, dar a mâncat şi a băut cu ei. Dar El niciodată nu Şi-a compromis loialitatea Sa faţă de Dumnezeu, după cum niciodată nu a ezitat să le spună că sunt păcătoşi şi că au nevoie de iertare. Când a vizitat casa lui Simon, iată ce ne spune Episcopul Ryle că a făcut Domnul: El a dus „treburile Tatălui" cu Sine la masa fariseului. El a mărturisit împotriva păcatului care-l asalta pe fariseu. El i-a explicat fariseului natura iertării gratuite de păcate şi secretul adevăratei iubiri a Domnului. El a făcut cunoscută natura mântuitoare a credinţei. Dacă creştinii care se pronunţă în favoarea unor relaţii apropiate cu cei neconvertiţi vor vizita casele acestora în spiritul Domnului nostru şi vor vorbi şi se vor comporta cum a vorbit şi S-a comportat El, atunci n-au motive să întrerupă această practică. Dar vorbesc ei oare şi se comportă ei la mesele cunoştinţelor lor neconvertite cum a făcut Isus la masa lui Simon? La această întrebare sunt ei chemaţi să răspundă. Este o întrebare la care bine am face dacă am medita cu toţii.