Un psalm al despărţirii
Când citim Psalmul 26 pentru prima oară am putea conchide că este produsul unui egoist fără margini de încrezut. Dar după o mai atentă examinare, vom vedea că avem de a face cu o descriere faptică a vieţii unui om despărţit de lume şi alipit cu totul de Dumnezeu. Citind printre rânduri, aflăm că David a fost acuzat că ar fi fraternizat cu oameni răi şi că ar fi fost necredincios faţă de Iehova. Aici el face o pledoarie de auto-apărare. Nicăieri nu pretinde că ar fi lipsit de păcat, dar nu acceptă acuzele care i se aduc, faţă de acestea declarându-se nevinovat.
El lasă în cele din urmă cazul său în mâna Domnului, ca El să-l rezolve şi să-i dea câştig de cauză. Contrar acuzelor ce i le aduceau duşmanii săi, David s-a purtat într-adevăr cu integritate morală. Realmente el a avut o umblare consecventă, bizuindu-se mereu pe Domnul. În cuvinte împrumutate din limbajul metalurgiei, el se supune lui Dumnezeu, ca să fie încercat de El pentru a i se dovedi autenticitatea şi sinceritatea, pentru a fi încercat în creuzet, dovedindu-se că nu conţine zgură. Atât în ce priveşte inima sa (afecţiunile) cât şi mintea sa (motivele), David a fost încrezător că va fi achitat, întrucât întotdeauna a avut înaintea sa bunătatea Domnului, umblând pe cărările credincioşiei faţă de Cuvântul lui Dumnezeu.