Apoi David este înfăţişat în ipostaza de păcătos care urmăreşte să obţină iertarea. El apelează la îndurările şi bunătatea Domnului, rugându-L pe Domnul să-Şi aducă aminte de harul pe care l-a revărsat în trecut - ca şi când El ar putea uita! Dacă atari cereri trădează din partea lui David o cunoaştere imperfectă a harului lui Dumnezeu, să nu uităm că el a trăit într-o epocă a umbrelor, pe când noi ne bucurăm de lumina deplină a erei evangheliei. Păcatele tinereţii lui David îl nelinişteau. Da, ele revin în conştiinţa oamenilor când nici nu se aşteaptă. Psalmistul îl roagă însă pe Domnul să treacă sub pecetea uitării aceste păcate, aducându-şi în schimb aminte de David după bunătatea şi îndurarea Domnului. O atare rugăciune este irezistibilă. Ce eliberare este în a şti ca păcatele noastre se află sub sânge, că au fost îndepărtate, fiind la fel de departe cum este estul de vest, îngropate în marea uitării lui Dumnezeu, pe veci iertate!