Următoarele patru versete descriu genul de oameni care vor intra în împărăţie şi vor beneficia de domnia de o mie de ani a lui Cristos pe pământ, într-un climat de pace şi prosperitate. Aceştia vor fi rămăşiţa credincioasă a Israelului şi Neamurile răscumpărate, care se vor sui la templul de la Ierusalim ca să se închine. S-ar părea la prima vedere că aceşti oameni se califică pentru a intra în împărăţie pe baza caracterului lor bun, dar nu aşa stau lucrurile. Caracterul lor este rezultatul naşterii din nou, de sus, căci dacă nu se naşte cineva din nou, nu poate intra în împărăţia lui Dumnezeu (Ioan 3:3. 5). Prin urmare, oamenii aceştia sunt sfinţii nobili care au trecut prin marea strâmtorare şi şi-au albit hainele în sângele Mielului. Patru trăsături de caracter sunt scoase în evidenţă: Ei au mâini curate. Cu alte cuvinte, acţiunile lor sunt neprihănite, fără pată. Apoi ei au o inimă curată. Adică motivele lor sunt sincere iar minţile lor necorupte. Ei nu subscriu la nici un act de falsitate. Şi, în fine, ei nu pervertesc dreptatea, adică nu depun mărturie mincinoasă, nu spun ceea ce nu este adevărat. Mâinile lor, inima lor, sufletul lor, buzele lor sunt neprihănite.
Aceştia sunt genul de oameni care vor fi supuşii împărăţiei de o mie de ani a lui Cristos. Deşi în trecut ei au fost ridiculizaţi şi dispreţuiţi de către cei răi, acum ei vor fi îndreptăţiţi şi răzbunaţi de Dumnezeul mântuirii lor. Da, aceştia vor fi cetăţenii Mileniului - oameni care vor căuta faţa lui Dumnezeu, oameni care au primit har de la Dumnezeul care-i iubeşte pe cei nevrednici.