Cristos în suferinţă şi în glorie
Părăsit! Mai degrabă Dumnezeu Se putea separa de esenţa Sa; iar păcatele lui Adam s-au interpus între neprihănitul Fiu şi Tatăl; Da, dintr-odată, strigătul de orfan al lui Emanuel a zguduit întregul univers - S-a ridicat singur, fără ecou, „Dumnezeul Meu, sunt părăsit!" S-a înălţat de pe buzele Lui sfinte, în mijlocul creaţiunii Sale pierdute Pentru ca nici un credincios să nu mai trebuiască să rostească vreodată acele cuvinte dezolante. - Elizabeth Barrett Browning
Apropie-te de acest Psalm cu toată solemnitatea şi reverenţa, deoarece nu ai stat probabil niciodată pe un teren mai sfânt. Ai ajuns la Golgota, unde Bunul Păstor îşi dă viaţa pentru oi. Preţ de trei ore pământul a fost învăluit într-un întuneric adânc. Acum „strigătul de orfan al lui Emanuel străbate întregul univers: „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, de ce M-ai părăsit?"
Îndărătul pătrunzătoarei întrebări stă cumplita realitate - Mântuitorul suferind realmente a fost, total şi efectiv, părăsit de Dumnezeu. Eternul Fiu, ce fusese dintotdeauna desfătarea Tatălui Său, era acum abandonat! Omul Desăvârşit, care făcuse fără greş voia lui Dumnezeu, a trăit acum groaznica şi dezolanta realitate de a fi despărţit de Dumnezeu!
Îndată se naşte întrebarea: „De ce?" De ce a trebuit să sufere Fiul lui Dumnezeu, cel fără păcat, toată concentraţia ororii iadului veşnic, în acele nesfârşite trei ceasuri de întuneric? Scriptura ne dă răspunsul: Mai întâi, Dumnezeu este sfânt, neprihănit şi drept, ceea ce înseamnă că trebuie să pedepsească păcatul oriunde îl întâlneşte. A trece cu vederea păcatul sau a-l tolera îi este cu neputinţă lui Dumnezeu. Asta ne conduce la al doilea punct. Deşi Domnul Isus nu a avut nici un păcat propriu, El a luat asupra Sa păcatele noastre. El Şi-a asumat de bună voie responsabilitatea de a achita plata tuturor fărădelegilor noastre. Datoria ce trebuia plătită de noi a fost trecută în contul Său, El devenind de bună voie garanţia, gajul pentru această datorie. Dar în acest punct ce putea face Dumnezeu? Toate atributele neprihănirii Sale cereau pedepsirea păcatului. Însă acum El priveşte jos pe pământ şi-L vede pe singurul Său Fiu născut, care s-a făcut ţap ispăşitor pentru alţii. Fiul iubirii Sale a devenit purtătorul păcatului nostru. Prin urmare, ce va face Dumnezeu când va vedea păcatele noastre aşezate asupra preaiubitului Său Fiu? Nici o clipă nu a existat nici cea mai mică îndoială cu privire la ce va face Dumnezeu! El a declanşat fără ezitare toată furia mâniei Sale neprihănite asupra propriului Său Fiu preaiubit. Şuvoiul înfiorător al judecăţii divine s-a revărsat peste Victima nevinovată. Din pricina noastră, de dragul nostru, Cristos a fost părăsit de Dumnezeu, pentru ca noi să nu mai trebuiască să fim niciodată părăsiţi.
Astfel, când citim despre profunda, cumplita suferinţă a lui Cristos, întotdeauna trebuie să ne aducem aminte că El a suportat-o în întregime pentru noi, de dragul nostru. Fiecare propoziţie ar trebui s-o punctăm, adăugând: pentru mine. El a fost părăsit - pentru mine. Când îl aud strigând: „De ce stai departe de a Mă ajuta, de cuvintele geamătului Meu?" Eu ştiu că şi aceasta a fost pentru mine. Şi tot pentru mine au rămas cerurile tăcute în faţa Lui, zi şi noapte.