Psalmistul vede bolta cerească ca un cort uriaş pe care Dumnezeu l-a pregătit soarelui. Când soarele răsare dis-de-dimineaţă, este ca un mire ce iese din odaia sa de nuntă. Soarele se deplasează pe bolta cerească asemenea unui om puternic, care aleargă cu bucurie în cursa sa. Cursa începe în răsărit pentru ca apoi, la capătul drumului să sfârşească prin a apune de cealaltă parte a orizontului. Noi ştim, desigur, că în realitate soarele nu răsare şi nu apune, ci pământul se deplasează în relaţie cu soarele, creând o iluzie. Dar în pasajele poetice, Biblia adesea recurge la limbajul aparenţelor umane, cum procedăm şi noi în vorbirea de toate zilele. Nimic nu este ascuns de căldura soarelui, care se bucură de expunere universală, pătrunzând în cele mai ascunse colţuri ale lumii.