Moartea se apropie cu repeziciune de Mântuitorul suferind, încolţindu-L. Într-o suită de imagini ce se succed cu repeziciune, El Se descrie pe Sine ca fiind legat cu funii, copleşit treptat de valuri, prins ca într-o mreajă de „legăturile morţii,", confruntat cu o sumedenie de laţuri din care nu poate scăpa. Într-o situaţie atât de disperată, nu I-a mai rămas decât o singură resursă: rugăciunea către Dumnezeu. Cristos nu a cerut să fie izbăvit de moarte - adică scutit de ea, deoarece exact pentru scopul acesta venise în lume (Ioan 12:27). Tot ce a cerut El a fost să fie izbăvit din moarte. „Care, în zilele petrecute în trupul Său, după ce a oferit cereri şi rugăminţi către Cel care era în stare să-L salveze din moarte, cu strigăte puternice şi cu lacrimi..." (Evrei 5:7, JND).
În cumplita Sa strâmtorare, Cristos a avut asigurarea deplină că rugăciunea Sa a fost auzită şi ascultată. Restul Psalmului ne arată cum strigătele pline de patos rostite în grădina Ghetsimani şi pe Golgota au mobilizat toate forţele Atotputerniciei în folosul Său. „Glasul este subţire şi solitar," scrie F. B. Meyer, „dar răspunsul zguduie creaţiunea."