Veşnica enigmă
Când facem ce este rău şi suferim pentru acest lucru, propria noastră conştiinţă ne spune că ne merităm pedeapsa. Dar cu totul altceva este suferinţa noastră când nu are nici o legătură cu vreo faptă rea pe care am săvârşit-o! Acest gen de suferinţă - „suferinţa din pricina neprihănirii," cum o numeşte Petru - constituie o enigmă veşnică pentru copilul lui Dumnezeu.
David a cunoscut partea sa de suferinţă de acest gen. Dar el a şi ştiut ce să facă în situaţii de suferinţă din pricina neprihănirii. El a adus cazul său înaintea Judecătorului cel Drept, încrezător că va avea parte de o judecată dreaptă.
Uneori David ni se pare angajat într-un act de autoapărare, un fel de pronunţată justificare, bazată pe un egoism feroce. El pare să strige în gura mare că este neprihănit, integru şi ascultător. Ai zice că a atins starea de desăvârşire şi totala nepăcătoşenie. Dar în realitate lucrurile stau cu totul altfel. David nu clamează nevinovăţia în toate domeniile vieţii sale, ci doar în împrejurările de faţă. El spune că nu a făcut nici un lucru prin care să fi provocat ostilitatea manifestată în prezent de duşmanii săi.
Am putea parafraza cazul lui David după cum urmează:
„Doamne, Te rog ascultă pricina mea, deoarece este dreaptă. Pleacă-Ţi cu toată luarea aminte urechea la ceea ce spun, deoarece sunt persecutat pe nedrept, în pledoaria mea pentru obţinerea dreptăţii, eu nu ascund nimic, spun lucrurilor pe nume, exact aşa cum s-au petrecut, fără înţelesuri ascunse, fără nici o intenţie de inducere în eroare. Înaintea tribunalului Tău, Doamne, solicit achitarea mea. Fie ca ochii Săi să vadă, toate aspectele cauzei mele şi să decidă în favoarea dreptăţii.