Asigurat de grija şi ocrotirea necurmată a lui Dumnezeu, Mântuitorul priveşte viitorul cu încredere. Inima I se bucură. Sufletul îi este plin de desfătări veşnice iar trupul Său este în siguranţă. El ştie că Dumnezeu nu-I va lăsa sufletul în Şeol şi nu va îngădui că trupul Său să vadă putrezirea. Cu alte cuvinte, Cristos va fi înviat din morţi.
Referirea la Şeol trebuie explicată, întrucât acesta este termenul utilizat în Vechiul Testament pentru „lumea de jos" şi pentru a descrie starea detaşată de trup a celor care au murit. Este echivalentul termenului grec ,,Hades" din Noul Testament. Şeol nu indica atât un loc geografic, cât starea celor morţi - despărţirea personalităţii de trup. Termenul a fost utilizat pentru a descrie condiţia tuturor celor morţi, credincioşi sau necredincioşi. Pe de altă parte, echivalentul din NT, Hades, se foloseşte numai în cazul necredincioşilor. Şeol era un termen foarte imprecis, nedefinit, care nu transmitea o imagine clară a vieţii de dincolo de mormânt. De fapt, exprima mai multă incertitudine, decât cunoştinţe certe.
În NT, lucrurile se schimbă radical. Cristos a dus viaţa şi nemurirea la lumină prin evanghelie (2 Timotei 1:10). Astăzi ştim că atunci când un necredincios moare, duhul şi sufletul lui sunt într-o stare de suferinţă numită Hades (Luca 16:23), pe când trupul său se duce în mormânt. În schimb, duhul şi sufletul credinciosului se duc în prezenţa lui Cristos, în cer (2 Corinteni 5:8; Filipeni 1:23), iar trupul lui se duce în mormânt.
Când a spus Mântuitorul: „Tu nu vei lăsa sufletul meu în Şeol," El a dezvăluit cunoştinţa prealabilă conform căreia Dumnezeu nu va îngădui ca El să rămână în starea despărţită de trup. Deşi a intrat în Şeol, El nu a rămas acolo.
Dumnezeu nu a permis procesului natural al descompunerii să aibă loc. Printr-un miracol al conservării, trupul fără viaţă al lui Cristos a fost împiedicat să putrezească, timp de trei zile şi trei nopţi.