Individul pe care Dumnezeu îl alege să-I ţină companie - este tema Psalmului 15. Deşi nu se spune efectiv acest lucru în Psalmul 15, calificarea primordială pentru a intra în împărăţia lui Dumnezeu este naşterea din nou. Fără naştere din nou nimeni nu poate vedea sau intra în împărăţia lui Dumnezeu. Naşterea aceasta din nou sau de sus este experimentată prin har, prin credinţă şi are loc fără nici o legătură cu faptele meritorii pe care le-ar putea face omul.
Luat ca atare, Psalmul pare să implice că mântuirea ar avea o anumită legătură sau ar depinde de caracterul nobil al cuiva, de faptele sale bune. Dar luat în contextul întregii Scripturi, el poate însemna doar un singur lucru: că cel care salvează este genul de credinţă care are drept rezultat o viaţă de sfinţenie. Asemenea lui Iacov în epistola sa, David spune aici că credinţa autentică în Domnul va avea drept rezultat acel gen de fapte bune pe care îl descrie Psalmul de faţă.
Apropo, Psalmul acesta nu-şi propune să ne ofere un catalog complet al virtuţilor cetăţeanului Sionului. Portretul este cât se poate de bine conturat, dar nu exhaustiv.