El este Dumnezeul care reface, restaurează. În acest psalm I se aduc mulţumiri pentru reconstruirea Ierusalimului, pentru strângerea şi regruparea tuturor emigranţilor israeliţi din captivitatea lor. Faptul că o naţiune sau un individ a eşuat nu înseamnă ca Dumnezeu a terminat cu ei. În lucrarea Sa minunată de restaurare, El îi vindecă pe cei cu inima zdrobită şi le leagă rănile. Şi întrucât El numără stelele şi le chemă pe nume pe fiecare din ele, rezultă că îi numără şi pe ai Săi, cunoscându-le în mod intim şi individual nevoile fiecăruia dintre ei.
Modul în care s-a realizat, în versetul 3, juxtapunerea îndurării pline de compasiune a lui Dumnezeu alături de nemărginita Sa cunoaştere l-a făcut pe Archibald G. Brown să exclame:
„Duhule Sfânt, cu smerită reverenţă ne încumetăm să afirmăm că niciodată n-ai adunat şi n-ai alăturat Tu două elemente mai superbe decât [cele cuprinse în cuvintele:] „El îi vindecă pe cei cu inima zdrobită şi cunoaşte numărul stelelor."
Cu o mână tămăduind inima zdrobită, Iar cu alta sprijinind un astru, Pentru Dumnezeul nostru minunat Spaţiul dintre acestea nu e deloc imens.
- M. P. Fergustm