Un factor major în această tristă odisee a psalmistului este primejdia constantă a unui atac din partea vrăjmaşilor săi, gata mereu să-i întindă o cursă prin locurile prin care cred ei că va trece David. Când se uită în dreapta, adică spre locul din care speră să-i vină un ajutor, un apărător, constată că nu e nimeni care să-l ajute. Toţi par total nepăsători faţa de nevoia sa disperată. Nimănui nu-i pasă de viaţa sa. E sfâşietor strigătul acesta: „Nimănui nu-i pasă de sufletul meu" - o groaznică înfierare a societăţii egoiste şi depersonalizate şi poate împotriva bisericii adormite din zilele noastre.