Crezul nebunului este următorul: Nu există Dumnezeu." De fapt, el nu doreşte sa existe un Dumnezeu, ceea ce-l determină să nege existenta lui Dumnezeu.

Este o poziţie cât se poate de iraţională. Mai întâi de toate, cine spune aşa are pretenţia că este atotştiutor. El spune: „Ştiu totul. Nu se poate să existe un Dumnezeu în afara hotarelor cunoaşterii mele." În al doilea rând, cine spune că nu există Dumnezeu are pretenţia că este omniprezent, căci afirmă, de fapt: „Eu sunt prezent simultan peste tot şi nu este posibil ca Dumnezeu să existe fără ştirea mea." Din nou, această atitudine ignoră minunăţiile lui Dumnezeu dezvăluite în creaţia Sa - imensitatea universului, mişcarea uluitor de precisă a planetelor, minunata calitate a pământului de a susţine viaţa, modul infinit de complex în care a fost conceput trupul uman, fantastica complexitate a creierului uman şi extraordinarele proprietăţi ale apei şi solului.

Să luăm, de pildă, excelenta capacitate a pământului de a susţine viaţa. Henry Bosch a scos în evidenţă următoarele ipostaze din care reiese designul minunat şi infinit de minuţios al operei lui Dumnezeu: Pământul se roteşte în jurul axei sale cu circa 1000 de mile pe oră. Dacă viteza aceasta ar fi doar de 100 de mile pe oră, durata unei zile şi nopţi ar fi de zece ori mai mare iar planeta noastră ar trece printr-un ciclu alternativ de căldură sfâşietoare şi îngheţ cumplit. Dar dacă ar fi de dimensiunile planetelor Jupiter, Saturn sau Uranus, gravitaţia extremă ar face aproape imposibilă orice mişcare a oamenilor. Dacă am fi tot atât de aproape de soare precum este Venus, căldura ar fi insuportabilă; dacă am fi la aceeaşi depărtare de soare cum este planeta Marte, am fi acoperiţi de zăpadă şi gheaţă în fiecare noapte, chiar şi în regiunile cele mai calde ale planetei. Dacă oceanele ar avea jumătate din dimensiunea lor actuală, am beneficia doar de o pătrime din căderile de precipitaţii de care ne bucurăm în prezent. Dacă oceanele ar fi doar cu o pătrime mai mari, precipitaţiile anuale ar creşte de patru ori, iar pământul ar deveni o mlaştină vastă, cu neputinţă de a susţine viaţa. Apa îngheaţă la 0 grade Celsius. Ar fi un dezastru dacă oceanele ar îngheţa la acea temperatură, întrucât atunci gradul de topire în regiunile polare nu s-ar echilibra iar acumulările de gheaţă nu s-ar topi secole de-a rândul! Pentru a preveni o atare catastrofa. Domnul a pus sare în mare, pentru a-i modifica punctul de îngheţ.

Posibilitatea ca toate acestea să fi apărut la întâmplare este atât de infimă încât nici nu merită să fie luată în considerare. De aceea Biblia spune că ateii sunt nebuni (proşti). Sunt nebuni pe plan moral. Nu se are în vedere aici coeficientul lor de inteligenţă, ci cel al moralei lor.

Verdictul lui Dumnezeu pentru aceşti proşti este că sunt corupţi în ei înşişi şi că se poartă abominabil. Există o strânsă corelaţie între crezul cuiva şi conduita sa. Cu cat este mai coborâtă concepţia sa despre Dumnezeu, cu atât mai scăzut va fi şi nivelul său moral. Fie pe temeiul cauzei, fie al consecinţei, ateismul şi agnosticismul sunt intrinsec legate de o viaţă stricată, cum arată şi Barnes:

Concepţia că nu există Dumnezeu se întemeiază de obicei pe dorinţa de a trăi o viaţă destrăbălată sau este îmbrăţişată de cei care trăiesc, în realitate, o asemenea viaţă, cu dorinţa de a se menţine în depravarea lor şi de a evita orice teamă cu privire la o răsplată viitoare.