După datina evreilor cucernici, David s-a aplecat spre sfântul cort când s-a închinat (templul nu fusese încă ridicat - Termenul tradus prin templu (hekal) mai înseamnă şi palat sau alt edificiu, inclusiv un cort; nu totdeauna înseamnă templul evreiesc). Apoi a preamărit numele lui Iehova, pentru dragostea şi credincioşia Sa. Dragostea Lui este aceea care îl determină să ne dea: „Promisiunile Sale scumpe şi nespus de mari" şi credincioşia Domnului este cea care ne asigură că fiecare din ele se împlineşte.
„Căci Tu Ţi-ai preamărit cuvântul Tău mai presus de numele Tău." Contextul ne arată că este vorba despre credincioşia cu care îşi împlineşte Dumnezeu cuvântul, sensul fiind acela că El nu numai că a făcut ceea ce a spus că va face, ci chiar mai mult. De asemenea s-ar putea desprinde ideea că „în împlinirea abundentă a promisiunii Sale (faţă de David) Dumnezeu depăşise toate revelaţiile pe care le făcuse în trecut despre Sine." Dacă versetul acesta se aplică la Cuvântul întrupat, atunci înseamnă, desigur, că Dumnezeu a preamărit pe Domnul Isus mai presus de orice altă manifestare a Sa.