Acum, după ce s-a întors în patrie, psalmistul exprimă hotărârea fermă, a poporului său de a face din Ierusalim centrul vieţii lor - şi desigur ne vom aminti că Ierusalimul îl reprezintă pe Domnul, care locuia acolo. Iar de s-ar întâmpla, prin absurd, ca vreodată psalmistul să nu mai aibă acest simţământ profund, instinctiv şi inexplicabil de ataşament faţă de Sion, atunci nu ar merita decât să i se usuce mâna dreaptă şi să nu mai poată, mângâia coardele harpei cu ea. Da, dacă s-ar întâmpla ca Ierusalimul să nu mai ocupe locul întâi în inima lui, atunci psalmistul e de acord că limba ar trebui să i se lipească de cerul gurii, pentru ca să nu mai poată cânta străvechile cântări ale Sionului.