Din adâncimi
Cineva a afirmat că cea mai bună rugăciune se naşte dintr-o imperioasă necesitate lăuntrică. În vremuri de propăşire şi linişte, rugăciunea stăruitoare este adesea înăbuşită de lipsa oricărei îngrijorări. Dar atunci când suntem purtaţi încolo şi-ncoace de furtunile vieţii, ştim cum să ne apropiem de tronul de har, cu rugăciuni fierbinţi şi insistente.
Rămân adesea uimit de adâncimile întristării şi suferinţei pe care le poate îndura fiinţa umană. Psalmistul trece aici printr-una din văile întunecate ale vieţii. Ajuns la cel mai de jos nivel, nu mai are unde să meargă decât în sus. Şi astfel strigătul său de ajutor se înalţă din adâncimi către tronul din cer. El se roagă fierbinte ca să-i fie auzit glasul gâtuit de durere, ca Domnul să-l primească în audienţă. Şi, desigur, rugăciunea îi este ascultată, ca întotdeauna!
În mintea petentului necazurile prin care trecea erau oarecum legate de vreun păcat din viaţa sa - fie că aşa stăteau lucrurile în realitate, fie că nu. În orice caz însă nu e deloc o idee rea să eliminăm orice păcat nemărturisit, ca pe o cauză posibilă a nenorocirii ce s-a abătut peste noi.