În primul an după revenirea lor lucrurile aveau să fie deosebit de dificile, deoarece nu existau recolte. Ei erau nevoiţi să pornească de la zero, arând şi semănând şi abia după o lungă aşteptare putând să culeagă roadele. Avea să fie o perioadă de austeritate, de drămuire foarte atentă a proviziilor de hrană. Iar însămânţatul nu se va face fără întristări şi frustrări, în condiţiile în care din puţinul pus deoparte pentru hrana familiei, fermierii trebuiau să-l aloce semănăturilor. Trebuia să decidă dacă păstra mai mult pentru familie, sau dacă folosea cea mai mare cantitate pentru însămânţat, în speranţa unei recolte îmbelşugate. Şi astfel când întindea mâna în şorţ ca să ia seminţe, din ochi îi curgeau lacrimi, gândindu-se la soţia şi la copiii săi, care trebuiau să se mulţumească cu puţin, jertfind pentru ca să poată spera într-o recoltă bună în viitor. Fermierul avea impresia că ia hrana de la gura familiei sale.
Dar din gura exilaţilor se aude un strigăt de biruinţă:
Cei ce seamănă cu lacrimi vor secera cu bucurie. Cel ce umblă plângând se întoarce cu cântec purtând snopii.
Şi astfel ei continuă însămânţatul cu bucurie în suflet, ştiind că actuala lor întristare va fi înlocuită cu bucurie când vor aduce snopii îmbelşugaţi, depozitându-i în hambare.
Principiul se aplică, desigur, şi la domeniul spiritual. Cei ce trăiesc o viaţă de jertfă pentru răspândirea evangheliei sunt supuşi uneori la privaţiuni, dar asta nu e nimic faţă de bucuria de a vedea suflete mântuite în cer, închinându-se Mielului lui Dumnezeu pe veci de veci!
Principiul e valabil şi în domeniul câştigării de suflete. Bine a spus cineva că „cei ce câştigă suflete sunt mai întâi cei ce varsă lacrimi pentru suflete." Prin urmare iată cum trebuie să ne rugăm noi:
Dea Domnul să privesc mulţimea cum a privit-o Domnul,
Până când ochii mi se vor înceţoşa de lacrimi.
Oile rătăcite să le privesc cu îndurare iubindu-le cu iubirea Lui.
- Autor necunoscut