O altă afirmaţie uluitoare se face în versetul 3:
Căci sceptrul răutăţii nu va rămâne pe moştenirea celor drepţi, ca nu cumva cei drepţi să întindă mâinile spre nelegiuire.
Unii ar putea obiecta faţă de prima parte a versetului, scoţând în evidenţă că teritoriul Israelului a fost adesea invadat şi cucerit de oameni răi. Într-adevăr, aşa stau lucrurile. Dar versetul trebuie interpretat în contextul său. Psalmul se ocupă de oamenii care se încred în Domnul. Promisiunile sale sunt destinate doar acestor oameni. Numai atunci când Israelul s-a depărtat de Domnul i-au fost violate frontierele şi străpunse zidurile. Atâta timp cât evreii au ascultat de Domnul şi s-au încrezut în El, sceptrul răutăţii, adică, stăpânirea monarhilor neevrei, nu a fost lăsat să se apropie de ei.
Se oferă un motiv interesant pentru care Dumnezeu i-a ţinut pe duşmanii ameninţători departe de Israel când cetăţenii săi au umblat cu Domnul. Motivul a fost ca nu cumva israeliţii drepţi să fie ispitiţi să întindă mâinile ca să săvârşească răul. Dumnezeu ne salvează nu numai de duşmanii din afară, ci şi de eul nostru lăuntric şi de tendinţa sa de a păcătui, atunci când este tratat nedrept.