Dragostea aceasta e exprimată în rugăciunea ca între zidurile ei să fie prosperitate iar în turnurile ei siguranţă. Ceea ce-i dorea evreul evlavios Ierusalimului ar trebui să-i dorim noi bisericii. O, ce mult ar trebui să ne străduim să păstrăm unitatea Duhului în legătura păcii (Efeseni 4:3)! Prin pacea şi prosperitatea bisericii se va revărsa binecuvântarea către lume.
Acesta e gândul exprimat de versetul 8. Din pricina rudelor şi prietenilor, noi ar trebui să tânjim de dor pentru a vedea vindecarea rănilor interne ale bisericii, tămăduirea certurilor din sânul ei şi a dezbinărilor de tot felul. Barnes explică: Asta exprimă adevăratele sentimente de pioşenie din toată lumea; este unul din temeiurile puternicei iubiri pe care prietenii lui Dumnezeu le au pentru Biserică - pentru că ei nădăjduiesc şi doresc ca prin Biserică cei scumpi ai lor să găsească mântuirea.
Cum am arătat deja, gloria supremă a cetăţii constă în faptul că acolo se află locuinţa Domnului. Nu în poziţia cetăţii, nici în clădirile sale nu tocmai arhitectonice, nici măcar în trista ei istorie - ci în faptul central conform căruia Dumnezeu a ales această cetate în care să fie aşezat templul Său. Prezenţa Domnului învăluie într-o aureolă de slavă tot ce atinge El prin harul Său.
Cu secole mai târziu Isus avea să le amintească fariseilor şi cărturarilor de acest adevăr. Ei puneau mai mare preţ pe aurul din templu, decât pe templul propriu-zis, pe darul de pe altar, mai mult decât pe altar! Isus a scos în evidenţă faptul că templul este cel care îi conferă aurului caracterul sacru, după cum altarul sfinţeşte darul de pe el (Matei 23:16-22). Şi tot aşa este Domnul însuşi, care a pus deoparte Ierusalimul, ca cetate aleasă a Sa dintre toate cetăţile lumii.