ÎI iubesc pe Domnul!
Bucuria şi încântarea dimineţii învierii străbat acest Psalm de la un capăt la altul. Mormântul din grădină este gol. Cristos a fost înviat din morţi prin gloria Tatălui Său. Drept care El izbucneşte acum într-o cântare de mulţumire către Dumnezeu pentru că I-a răspuns la rugăciune în legătură cu învierea.
Observaţi cum începe: „Îl iubesc pe Domnul." Doar şase silabe, dar sintagma este una din cele mai pure forme de închinare. Pentru sufletele timide care cred, eronat, că se pot apropia de Dumnezeu doar animate de cel mai înălţător şi solemn limbaj trebuie să fie un prilej de reală îmbărbătare să ştie ca cele mai simple declaraţii de iubire pentru Domnul constituie o autentică formă de închinare. Dar să nu ne oprim aici. Asemenea Mântuitorului, şi noi putem continua, menţionând lucrările măreţe pe care le-a făcut Dumnezeu pentru noi. Căci şi aceasta constituie o formă de închinare. Domnul Isus nu a contenit să-I mulţumească Tatălui pentru că I-a ascultat cererile înfrigurate rostite în grădina Ghetsimane şi pe Golgota. Când moartea Îl înfăşura în legăturile ei iar junghiurile dizolvării fizice îl strângeau ca într-un cleşte, când îndura o agonie de nedescris, El a strigat către Domnul ca să-L scape. Şi Domnul L-a ascultat. Nu L-a salvat ca să nu moară, dar L-a salvat sau izbăvit din moarte.