Versetul 17 oglindeşte părerea răspândită în rândurile sfinţilor din Vechiul Testament, potrivit căreia moartea pune capăt capacităţii cuiva de a-L lăuda pe Domnul. În cunoştinţa lor limitată, morţii sunt încremeniţi într-o stare de totală muţenie. Noi cei de azi ştim însă că cei credincioşi care mor intră imediat în prezenţa Domnului. Deşi trupurile lor zac tăcute în mormânt, duhurile lor sunt descătuşate, putând să se închine şi să-L adore pe Domnul. Dar esenţa argumentării este valabilă şi în cazul nostru, anume că trebuie să-L binecuvântăm pe Domnul cât suntem în viaţă. Şi Psalmul se încheie cu următorul jurământ:

Vom binecuvânta pe Domnul de acum şi până-n veac. Lăudaţi pe Domnul!