Săracii să ştie că El îi ridică din ţărână. Cei nevoiaşi să fie încredinţaţi că El îi înalţă din starea lor smerită şi-i aşează alături de prinţi, în compania celor cu vază de pe pământ.
S-o ştie şi femeia infertilă că El îi dăruieşte un cămin şi o face să fie aidoma unei mame bucuroase cu copii. La evreice infertilitatea era considerată o mare ruşine. Iar izbăvirea de acest blestem prilejui a o bucurie nespus de mare, cum se arata în Prayer Book Commentary (Comentariul la cartea de rugăciune).
Aplicaţia
Cândva eram sărac, dar prin credinţa în Cristos am devenit fantastic de bogat în lucruri spirituale.
Cândva eram nevoiaş, dar Domnul Isus l-a luat pe acest cerşetor din groapa de gunoi şi i-a dăruit fraţi şi surori de credinţă, în cadrul unei părtaşii care întrece tot ce are mai bun lumea asta să ne dăruiască.
Cândva eram arid şi sterp, în viaţa mea neexistând roade pentru Domnul. Dar El m-a izbăvit de un trai deşert şi plin de risipă, pentru a putea trăi o viaţă productivă, plină de semnificaţie.
Nici nu e de mirare că mă alătur psalmistului, spunând ca el: Slăvit să fie Domnul!
El umple tronul - măreţul tron de sus, îl umple cu dreptate; Ţinta iubirii Tatălui Său,. Tema cântării celor răscumpăraţi. Deşi e mai presus de oricine şi orice, El primeşte lauda Pe care I-o aduc oameni de pretutindeni. Toate strigătele lor, oricât de anemice ar fi. Sunt auzite de urechea Mântuitorului.
-Thomas Kelly