Există o strânsă corelaţie între Psalmul acesta şi cel precedent, atât în ce priveşte faptul, că sunt acrostihi, cât şi bogăţia de învăţăminte spirituale pe care ambii le conţin. Psalmul 112 continuă din punctul în care se terminase Psalmul 111: cu omul care se teme de Domnul şi practică înţelepciunea. O seamă de afirmaţii făcute la adresa Domnului în 111 se aplică la omul evlavios din 112. În Psalmul 111 îl vedem pe Soarele Neprihănirii strălucind în toată gloria Sa. Iar în psalmul de faţă, 112, îl vedem pe credincios, aidoma lunii, reflectând acea slavă. Contemplând frumuseţea Domnului, credinciosul este transformat de Duhul Sfânt, dobândind aceeaşi frumuseţe (2 Corinteni 3:18).
„Lăudaţi pe Domnul!" Cuvintele acestea au exprimat adesea sentimentele psalmistului, lăsându-ne un exemplu demn de urmat.
Cine este omul fericit? Este cel care îl respectă profund pe Domnul si I se predă; este cel care îşi găseşte desfătarea în poruncile Lui, demonstrând aceasta prin ascultarea de aceste porunci şi împlinirea lor. El culege beneficiile ce decurg dintr-o viaţă de evlavie practică, cum ar fi.