Salvarea celor pierduţi în deşert
Primul tablou pare să se refere evident la cei patruzeci de ani de peregrinări ai poporului ales, Israel, prin pustiul dezolant. Oamenii se rătăceau. Flămânzeau. Însetau. Ajungeau într-o stare de deznădejde şi descurajare. Apoi strigau către Domnul. Deodată rătăcirea lor înceta. Domnul i-a condus pe un traseu direct spre Câmpiile Moabului. Acesta s-a dovedit a fi trambulina de lansare pentru intrarea în Canaan. Iar acolo au găsit o cetate în care au putut, în sfârşit, să se simtă acasă. O, ce mult ar trebui să-I mulţumească ei (şi noi!) Domnului - încontinuu - pentru iubirea Sa nepieritoare si pentru grija minunată cu care îi înconjoară El pe ai Săi. Căci în Ţara Promisă El potoleşte setea şi asigură hrana cea mai aleasă pentru cei flămânzi.