Izbăvirea marinarilor aflaţi in pericol de înec pe marea înfuriată (107:23-32)
Ultimul tablou este cât se poate de plastic, prezentându-ne marinari care au lucrat pe vase oceanice. Ei cunoşteau ceva din puterea Domnului ori de câte ori se abătea peste ei o furtună. Mai întâi vântul începea să bată ca un uragan. Apoi valurile formau munţi uriaşi de apă. Corabia era săltată de valurile uriaşe, trosnind din încheieturi, pentru ca apoi să fie aruncată în depresiunea dintre valuri. Până şi cele mai puternice corăbii erau total neputincioase în faţa acestor forţe dezlănţuite ale naturii. Pe o furtună ca aceasta, până şi cei mai căliţi marinari erau cuprinşi de frică, neputând face altceva decât să se clatine ca un beţiv. În asemenea momente oamenii îşi dădeau seama cât de insignifianţi erau, ce zadarnică le era toată înţelepciunea.