Însănătoşirea celor grav bolnavi (107:17-22)
Această a treia secţiune se referă, probabil, la naţiunea Israel în vremea primei veniri a lui Cristos, perioadă în care poporul ales era bolnav. Israeliţii tocmai traversaseră zilele dificile ale macabeilor. Unii erau nebuni, suferind judecata lui Dumnezeu din pricina fărădelegilor lor. Aceştia îşi pierduseră pofta de mâncare şi se apropiau rapid de porţile morţii. O rămăşiţă credincioasă a naţiunii se ruga şi aştepta nădejdea Israelului. Dumnezeu a trimis cuvântul Său şi i-a vindecat. Cuvântul Său se referă aici, după câte se pare, la Domnul Isus Cristos, Logos, care a venit aducând slujba tămăduirii casei lui Israel. De câte ori nu citim în evanghelii: „şi i-a vindecat pe toţi." Matei ne aminteşte că vindecându-i pe bolnavi, Mântuitorul a împlinit ceea ce se vestise prin prorocul Isaia: ”El însuşi a luat neputinţele noastre şi a purtat bolile noastre" (Matei 8:17). Dacă cineva va obiecta, spunând că nu toate bolile izraeliţilor au fost vindecate, i se va răspunde că, tot aşa, nu toţi au intrat în ţara promisă şi nu toţi s-au întors din captivitatea babiloneană.