Revolta de la Marea Roşie
În acest punct al Psalmului asistăm la o mărturisire, modelată, în mare, după Rugăciunea Tatăl Nostru. Ambele încep cu închinare, trecând apoi la cerere („Dă-ne nouă pâinea noastră cea de toate zilele") şi solicitând iertare („Iartă-ne nouă greşelile noastre...").
E un semn de reală maturitate spirituală când un om nu se mulţumeşte să-şi mărturisească propriile sale păcate, ci şi pe acelea ale poporului său. Ce greu e să spui din inimă:
Am păcătuit împreună cu părinţii noştri,
Am săvârşit nelegiuire, ne-am purtat cu răutate.
Când examinăm păcatele izraeliţilor, să nu privim cu superioritate teologică asupra lor, căci nu suntem cu nimic mai buni decât ei! Dea Domnul ca eşecurile lor să ne amintească de propriile noastre defecte şi să ne aducă pe genunchi, pentru a ne pocăi!
Ingratitudinea lor - ei nu au apreciat cum se cuvine minunile pe care le-a făcut Dumnezeu în Egipt, pentru a-i răscumpăra.
Amnezia lor - nu a trecut mult timp până ce au uitat nenumăratele îndurări manifestate de Dumnezeu faţă de ei.
Răzvrătirea lor - când au ajuns la Marea Roşie, s-au plâns că Dumnezeu i-ar fi scos din Egipt pentru a-i lăsa să moară în pustiu şi că ar fi fost mai bine dacă ar fi rămas în ţara robiei (Exod 14:11, 12).
Dar păcatul lor nu a stins dragostea lui Dumnezeu. În răzvrătirea lor El a găsit prilejul de a Se descoperi pe Sine ca Slujitor şi Mântuitor al lor. Rămânând fidel numelui Său, El i-a izbăvit - şi ce etalare gigantică a puterii Lui a fost această izbăvire! La mustrarea Sa, apele Mării Roşii s-au despărţit în două, făcând loc evreilor să traverseze de cealaltă parte pe teren uscat. Când au ajuns cu bine pe malul de răsărit, teferi şi eliberaţi de duşmanul ce-i urmărise, apele au revenit la loc, înecându-i pe egipteni. Când au văzut această contopire de evenimente, cum ar fi putut evreii să nu creadă în El şi să nu-I cânte laude?