Înălţarea lui Iosif în Egipt la o poziţie de mare autoritate
După o vreme, o foamete cumplită s-a abătut asupra ţării Canaan. Rezervele de pâine s-au terminat, nemaiexistând mijloacele de întreţinere a vieţii. Dumnezeu este cel care a chemat foametea şi a distrus toată rezervele de pâine, dar numai în sensul că El a permis acestor lucruri să se întâmple. Dumnezeu nu este niciodată iniţiatorul răului, dar El permite uneori să existe, după care îl anulează spre slava Sa şi spre binele poporului Său. Omul de care S-a folosit Dumnezeu în această situaţie de criză a fost Iosif. Urât de fraţii săi, el a fost vândut în Egipt ca sclav. Acolo a fost acuzat pe nedrept de o femeie seducătoare şi aruncat în temniţă (Geneza 39:20). În versetul 18, intrăm în posesia unor amănunte legate de întemniţarea sa care n-au mai fost consemnate: „I-au strâns picioarele în butuci, l-au pus în fiare". În timpul celor doi ani petrecuţi în închisoare, Cuvântul Domnului a încercat măiestria sa în interpretarea visurilor şi în prezicerea viitorului. În cele din urma Dumnezeu a făcut ca Iosif să atragă atenţia lui Faraon, care nu numai că l-a liberat din închisoare, dar l-a şi promovat, acordându-i locul numărul doi după el în împărăţie. Astfel Iosif a căpătat autoritatea de a lega prinţi egipteni, la nevoie, şi înţelepciunea de a-i instrui pe oameni mult mai în vârstă decât el.