După cum Psalmul a început cu creaţia iniţială, tot aşa acum se încheie cu o rugăciune fierbinte să vină epoca de aur, în care ravagiile păcatului să fie suprimate iar Domnul să fie onorat şi proslăvit în măreţia şi bunătatea Sa: Psalmistul tânjeşte de dor să vadă completa restaurare a propriei sale fiinţe şi a creaturilor lui Dumnezeu, această restauraţie încadrându-se în armonia lui Dumnezeu, aşa încât să se ivească zorii unui nou sabat al creaţiei, o odihnă a lui Dumnezeu, în care El Se va bucura de lucrările Sale, creaturile bucurându-se, la rândul lor, de El, iar universul devenind un templu plin de imnuri de laudă la adresa Lui. Cât priveşte pe Domnul, psalmistul se roagă ca slava Sa să dăinuie în veci, ca El să Se bucure de lucrările Sale - acest Dumnezeu măreţ a cărui simplă privire provoacă un cutremur, a cărui atingere face să erupă un vulcan.