Deşi poate că nu sunt conştiente de acest lucru, toate organismele vii depind de Dumnezeu pentru a fi hrănite. El le furnizează hrana de toate zilele, după care ele o strâng. El deschide mâna şi ele sunt săturate din belşug. În versetul 13 citim că pământul este mulţumit de rezultatele lucrării lui Dumnezeu prin care îi trimite ploaie îndeajuns. Iar în versetul 16 aflăm că pomii sunt plini de sevă. Şi astfel toate creaturile sunt săturate. Există însă şi un aspect inexorabil al economiei lui Dumnezeu, constând în faptul că moartea seceră o generaţie, în locul ei venind alta. Când animalele mor, fie din pricina violenţei, fie datorită îmbătrânirii, s-ar părea la prima vedere că Dumnezeu Şi-a ascuns faţa. Dar în acelaşi timp în care acestea cad şi se întorc în ţărână, Dumnezeu îşi trimite Duhul, repopulând pământul cu ceea ce pare a fi o nouă creaţie. Pe de o parte asistăm la o continuă trecere şi ofilire, iar pe de altă parte există un proces constant de reînnoire pe faţa pământului.