Iosif a aranjat ca tatăl său, ce avea deja o sută treizeci de ani, să-i fie prezentat lui Faraon. Faptul că Iacov l-a binecuvântat pe Faraon înseamnă că acest evreu obscur şi bătrân era mai mare decât monarhul Egiptului, fiindcă cel mai mic este binecuvântat de către cel mai mare (Evrei 7:7). Iacov a spus că zilele lui fuseseră puţine şi rele. De fapt, el îşi atrăsese singur cea mai mare parte a răului asupra sa. Iosif şi-a aşezat familia în cea mai bună parte a Egiptului şi le-a pus la dispoziţie tot ce au avut nevoie. Viaţa lor a fost cu adevărat îmbelşugată.