Acum ni se prezintă concepţia creştină despre suferinţă. De ce viaţa creştinului este marcată de persecuţii, testări, încercări, boli, dureri, întristări şi necazuri? Să fie oare acestea un indiciu al supărării sau dezaprobării lui Dumnezeu faţă de el? Vin oare toate acestea la întâmplare în viaţa noastră? Şi, în sfârşit, cum trebuie să reacţionăm la ele?
Versetele de aici ne învaţă că aceste lucruri se înscriu în procesul de formare şi educare prin care îşi trece Dumnezeu copiii. Deşi ele nu vin de la Dumnezeu, El le îngăduie, după care le contramandează, spre slava Lui, spre binele nostru şi spre binecuvântarea altora.
Nici un lucru nu este întâmplător în viaţa unui creştin. Tragediile ascund în ele binecuvântări, iar dezamăgirile sunt lăsate de El să vină în viaţa sa. Dumnezeu se foloseşte de împrejurările vitrege ale vieţii pentru a ne face să ne conformăm tot mai mult chipului lui Cristos.
Prin urmare, creştinii evrei din epoca primară a bisericii sunt îndemnaţi să-şi aducă aminte de Proverbe 3:11,12, unde Dumnezeu li se adresează cu apelativul: fii, după care îi previne să nu dispreţuiască disciplina Sa şi să nu-şi piardă curajul când sunt mustraţi de El. Dacă se vor răzvrăti sau se vor da bătuţi, vor pierde privilegiul ca El să se ocupe de ei, alegându-se şi cu eşecul de a-şi însuşi învăţămintele rânduite de El pentru ei.