Cineva a definit versetul 22 drept: „inventarierea posesiunilor copilului lui Dumnezeu." Lucrătorii creştini sunt ai noştri, fie că e vorba de Pavel evanghelistul, fie de Apolo învăţătorul, fie de Chifa păstorul. Întrucât toţi aceştia sunt ai noştri, ar fi o nebunie din partea noastră să afirmăm că noi suntem ai vreunuia dintre ei. Apoi şi lumea este a noastră. Fiind comoştenitori cu Cristos, într-o zi vom intra în stăpânirea ei, dar momentan lumea ne aparţine în virtutea făgăduinţei divine. Cei ce îi administrează treburile nu-şi dau seama că fac lucrul acesta în folosul nostru. Şi viaţa este a noastră. Nu ne referim la simpla existenţă pe acest pământ, ci la viaţă în sensul cel mai deplin şi mai adevărat. Apoi şi moartea este a noastră. Pentru noi ea şi-a pierdut forţa de a ne înspăimânta, groaza în care cuprinde ea sufletul omului, în faţa prăpăstiei necunoscutului ce se cască înaintea sa. Pentru noi moartea este solul lui Dumnezeu, care transportă sufletul în cer. Lucrurile de acum şi cele viitoare - toate acestea sunt de asemenea ale noastre. Bine a spus cine a afirmat că toate lucrurile îl slujesc pe cel ce-L slujeşte pe Cristos. Sau, cum s-a exprimat A. T. Robertson: „Stelele, ce aleargă pe orbitele lor, se luptă pentru omul care este partener al lui Dumnezeu, în lucrarea de răscumpărare a lumii."