Pavel nu dispreţuieşte darul limbilor, fiind conştient că este un dar de la Duhul Sfânt. El nu poate şi nu vrea să dispreţuiască nici un lucru care vine de la Duhul. Când spune El: „Aş dori ca toţi să vorbiţi în limbi," el renunţă la orice dorinţă egoistă de a limita darul la el însuşi şi la câţiva favoriţi. Dorinţa lui este similară cu cea exprimată de Moise: „De-ar fi ca tot poporul Domnului să fie alcătuit din proroci şi Domnul să-Şi pună Duhul Lui peste ei!" (Numeri 11:29b) Dar, spunând aceasta, Pavel ştia că Domnul nu voia ca toţi credincioşii să aibă acelaşi dar (vezi 12:29,30).
Mai degrabă, el voia ca corintenii să prorocească, pentru că dacă făceau aşa, ei se zideau unii pe alţii, pe când dacă vorbeau în limbi, fără să tălmăcească nimeni, ascultătorii nu înţelegeau şi, prin urmare, nu puteau beneficia de această vorbire în limbi. Pavel prefera edificarea oricărui afişaj. „Ceea ce uimeşte este mult mai puţin important pentru mintea spirituală decât ceea ce edifică," spune Kelly.
Sintagma: „afară numai dacă nu şi interpretează" ar putea însemna „afară numai dacă cel ce vorbeşte în limbi nu şi interpretează" sau „afară doar dacă nu cumva cineva va interpreta."