După aceste avertismente, Pavel adaugă un cuvânt minunat de încurajare pentru toţi cei ce sunt ispitiţi, arătându-ne că punerile la probă, încercările şi ispitele pe care le înfruntăm sunt comune, nouă, tuturor. Dar Dumnezeu este credincios, care nu va permite ca noi să fim încercaţi dincolo de ceea ce suntem în stare să ducem. El nu promite că ne va izbăvi de ispită sau de încercare, dar promite că va limita intensitatea ei. De asemenea ne promite că ne va pune la dispoziţie o cale de scăpare, pe care s-o putem îndura. Citind acest verset, nu putem să nu fim izbiţi de mângâierea extraordinar de mare pe care a adus-o sfinţilor încercaţi de-a lungul veacurilor. Cei tineri în credinţa s-au ţinut cu tot dinadinsul de această făgăduinţă, ca de un colac de salvare, iar credincioşii mai maturi s-au odihnit pe ea, rezemându-şi capul pe această binecuvântată pernă. Poate că unii din cititorii cărora le-a fost iniţial adresată această epistolă treceau, pe vremea aceea, prin cumplitele ispite de a reveni la viaţa de idolatrie de care se desprinseseră. Pavel voia să-i mângâie cu gândul că Dumnezeu nu va îngădui să vină peste ei nici o ispită pe care să n-o poată suporta. În acelaşi timp, ei trebuiau să fie preveniţi că nici ei nu trebuiau să se expună pericolelor ispitelor.