Scripturile în fiecare zi

1 Cronici

28.1-10

17Septembrie

Anterior, în cap. 22.17, David mai adu­nase odată căpeteniile poporului. Acum adaugă la ele pe toţi cei care au vreo poziţie sau vreo responsabi­litate în Israel. Fără îndoială, toţi bărbaţii ale căror nume apar în capitolele 23-27 se găsesc acolo ca să-l asculte pe domnul lor. Nici unul n-ar fi vrut să scape această mare întâlnire.

Domnul, de asemenea, ne invită la adunări unde doreşte să ne dea instrucţiuni. Nu suntem oare vinovaţi dacă absentăm din motive deşarte (Evrei 10.25)?

Împăratul le comunică gândurile lui cele mai intime şi mai de preţ tuturor acestor oameni strânşi în jurul său. Îi îndeamnă să cerceteze şi să împli­nească toate poruncile Domnului. Stă de vorbă cu ei despre casa glorioasă care trebuie construi­tă. Şi, în mod particular, le vorbeşte despre fiul său, în care şi prin care va fi rea­lizat întregul său proiect. Acestea sunt subiecte care corespund acelor teme cu care Duhul Sfânt ne preocupă în adu­nările de zidire!

Apoi David se adresează lui Solomon. Să fim foarte atenţi la aceste cuvinte ale unui tată către fiul său! Ele ni se adresează în egală măsură şi nouă: „Fiul meu, cunoaşte pe Dumnezeul părintelui tău şi slujeşte-I cu întreagă inimă şi cu suflet binevoitor ... Dacă-L vei căuta, El va fi găsit de tine“ (v. 9).