Scripturile în fiecare zi

Capitolul 27 ne învaţă că, odată cu supra­ve­ghe­torii, sunt necesari şi soldaţii. Ca să ne păstrăm avuţiile, va fi poa­te necesar să luptăm şi tre­buie să fim pregătiţi pentru aceasta.

Versetele 25-31 arată că existau şi alte avuţii, mai puţin nobile decât cele din locul sfânt, dar care trebuia să fie păzite cu tot atâta grijă, pentru că erau bunuri care făceau parte din „averea împăratului“ (v.31). Să evaluăm cu aten­ţie tot ceea ce Domnul ne-a încredinţat. Asemeni acelui stăpân care, plecând, a încredinţat talanţi ser­vi­torilor lui, Domnul a pregătit fiecăruia dintre noi un anumit număr de bunuri sau de aptitudini pentru a le pune în folosul Său (Matei 25.14 ...).

Subiectul particular al acestui fragment este munca la câmp. Fie ca aceia dintre cititorii noştri care locuiesc la ţară să nu subestimeze partea pe care Domnul le-a dat-o lor. Ceea ce le este încredinţat poartă numele tot de avuţii sau de „talanţi“. Nu este vorba de a le compara cu ceea ce au primitalţii, ci de a le administra cu credincioşie. Deci, în locul în care am fost aşezaţi, să acţionăm în aşa fel încât, într-o zi, Stăpânul să ni Se poată adresa cu aceste cuvinte de har: „Bine, rob bun şi credincios; ai fost credincios pes­te puţine, te voi pune peste multe; intră în bucuria domnului tău!“