Scripturile în fiecare zi

Ahab ajunsese foarte aproape să fie jefuit de tot ce avea, de către împăratul Siriei. Nerecunos­cător faţă de Dom­nul care-i păzise tot, încearcă acum, din lăcomie, să‑şi prădeze aproapele. Nabot, ca israelit credincios, nu putea să renunţe la moştenirea sa, potrivit cu Levitic 25.23. Arătăm noi aceeaşi cre­dincioşie, aceeaşi fermitate, când este vorba să păs­trăm moştenirea spirituală lăsată, poa­te, de pă­­rinţii noştri? Da, să avem grijă să nu su­be­va­luăm in­com­parabilele adevăruri biblice care ne-au fost în­cre­dinţate (1 Timotei 6.20; 2 Timotei 1.14).

Din laşitate, mizerabilul împărat o lasă pe soţie să ac­ţioneze şi, sub pretextul autorităţii împărăteşti, se înfăp­tu­ieşte cea mai oribilă nedreptate.

Dar Nabot este privilegiat să-L reprezinte pe Unul mai mare decât el. În parabola în care Dom­nul Isus Se prezintă ca moştenitorul viticul­to­rului, auzim teribilele cuvinte: „veniţi să-l omo­râm şi să luăm în stăpânire moş­te­­nirea lui“ (Ma­­tei 21.38). Sfârşitul aceleiaşi evanghelii ne arată că şi înaintea sinedriului s-au prezen­tat tot doi mar­tori mincinoşi. Acolo, Isus fusese acu­zat de blas­fe­mie de către conducătorii poporului (Matei 26.60,65,66), înainte să sufere şi să moar㠄dincolo de poart㓠(v. 13; Evrei 13.12).