Scripturile în fiecare zi

Ultimii vrăjmaşi ai împăratului au fost nimi­ciţi. Asemenea lui Israel după trecerea Mării Roşii (la care se referă v. 16), a Deborei şi a lui Barac după vic­to­ria lor, precum şi a Anei după ce i s-a răspuns la rugăciu­ne, David poate celebra acum scăparea pe care i-a dat-o Domnul. În cântare, el Îi mulţumeşte Mântuitorului său  (v. 3). Oare ne ex­primăm şi noi mulţumirea în cântări? În strângerile împreună sau în cercul familiei, fără îndoială! Dar de ce n-am face-o şi când suntem singuri?

Cântarea aceasta repetă o mare parte a Psalmu­lui 18. Şi, ca toţi psalmii, merge mult dincolo de experienţele celui care a compus-o. Ce sunt, de fapt, suferinţele lui David, în comparaţie cu cele ale Domnului? Ce sunt vio­lenţa şi răuta­tea lui Saul, în comparaţie cu ura lui Satan, „omul tare“? Satan a încercat să-L facă pe Isus să Se teamă prin perspectiva mâniei lui Dum­­ne­zeu (care avea să-L facă pe El păcat în locul nostru), apoi să-L prindă în „laţurile morţii“ (v. 6). Dar, în Ghet­simani, Domnul Hristos a fost ascultat „datorită temerii Sale evla­vioase“ (Evrei 5.7). Cu certitudine, Dum­nezeu nu-L putea cruţa pe Fiul Său de încer­ca­rea cru­cii, nici „să facă să treacă de la El paharul“. Cu toate acestea însă, Dumnezeu I-a răspuns, scăpându-L de „vrăj­maşul cel puternic“, diavolul (v. 18), şi sco­ţându‑L (prin înviere) din acele „ape mari“ (v. 17), din teribilele „valuri ale morţii“ (v. 15).