Scripturile în fiecare zi

Eliberările pe care Domnul ni le dă (începând cu mântuirea noastră) nu depind de meritele noas­tre, ci numai de harul Său. Pe de altă parte, în ce-L priveşte pe Fiul Său, s-a găsit în El o aseme­nea desăvârşire, încât Dumnezeu nu putea să nu-L scape. Între toţi oamenii, Hristos este Acel Unul care, dacă se poate spune aşa, Şi-a meritat învie­rea. Celor care-L priveau pe Isus pe cruce li se părea că aban­donarea Lui acolo era un semn al de­za­probării din partea lui Dumnezeu. Batjocori­torii „dădeau din cap“: „să-L salveze, pentru că Îşi găseşte plăcerea în El!“ (Psalmul 22.8) sau „să-L salveze, ... dacă-L vrea“ (Matei 27. 43). Dum­nezeu a îndepărtat această sfidare, înviindu-L pe Isus din morţi. Şi Fiul, care cunoaşte inima Tată­lui, răspunde de cealaltă parte a morţii: „El M-a salvat, pentru că Şi-a găsit plă­cerea în Mine“ (v. 20).

Urmează motivele minunate pe care Isus I le-a oferit lui Dum­ne­zeu ca să-Şi găsească plăcerea în El: justeţea şi pu­ri­tatea acţiunilor Sale (v.21,25), credincioşia Sa (v.22), ascultarea Sa (v. 23), sfinţenia Sa (v. 24), îndurarea Sa (v.26), dependenţa Sa (v. 29, 30), încre­de­rea Sa (v. 31); pe scurt, perfecţiunea Sa (v. 24). În adevăr, privirea Tată­lui se putea odihni cu o satisfacţie totală asupra „Omului perfect“ (v. 26).