Scripturile în fiecare zi

Orb şi împietrit, Saul a îndrăznit să spună despre David în v. 7: „Dumnezeu l-a dat în mâna mea“. Dar v. 14, nu fără ironie, restabileşte adevărul: „Dumnezeu nu l‑a dat înmâ­na lui“ (compară cu Ps. 37.32, 33). Totuşi „omul iubit“, împăratul „după inima lui Dumnezeu“, trebuie să cunoască amă­ră­ciunea şi nedreptatea în poziţia sa de la periferia so­cietăţii. Trebuie să treacă prin expe­rienţa între­gii răutăţi omeneşti îndreptate contra lui: ură, gelo­zie, nerecunoştinţă şi chiar trădare. Nu ne duc zifiţii aceştia cu gândul la Iuda vân­zându-L pe Domnul? Da, Isus, Împăratul res­pins, a cunos­cut chiar mai mult decât David a­ceastă revărsare de răutate împotriva Sa, aceast㠄aşa mare îm­potrivire faţă de Sine“ de la păcătoşi (Evrei 12.3). Inima Lui, in­finit de sensibilă, a suferit această situaţie în modul cel mai profund posibil.

Ce a experimentat David după aceasta putem înţe­lege din anumiţi psalmi compuşi în deşertul lui Iuda (Ps. 54; 63 ...). Vizita lui Ionatan îl încu­ra­jează şi îi poartă gân­durile îna­inte, spre viitor. Însă prietenul credincios lui însuşi „a plecat acasă la el“ (vezi şi Ioan 7.53), în timp ce David, tip al Unuia mai mare decât sine, îşi con­tinuă calea lepădării îm­preună cu aceia care au părăsit totul pentru a-l urma.