Scripturile în fiecare zi

Potrivit cu Filipeni 4.6, verset citat ieri, actul recunoştinţei este o parte indispensa­bi­lă a rugăciunilor noastre. Ana nu întârzie să mul­ţumească Aceluia care i-a ascultat rugăciu­nea. Să nu uităm să facem lucrul acesta de fieca­re dată când Dumnezeu răspunde rugăciunilor noastre. Însă Ana merge chiar mai departe. Pen­tru ea re­prezintă o ocazie de a-L lăuda pe Dom­nul cu o frumoasă cântare. Care este tema laudei ei? Sfinţenia lui Dumnezeu (v. 2), cunoş­tinţa Lui (v. 3), puterea Lui (v. 6), dreptatea Lui (v. 10). Dar, înainte de toate, ea prea­măreşte harul al cărui nume îl poartă (Ana înseamnă har) şi al cărui subiect este. Acest har îl ia pe cerşetorul mizerabil (pe tine şi pe mine) din ţărână (imagine a morţii) şi din „gunoiul“ păca­tu­lui, pentru a-i da un loc împre­ună cu Isus, în glo­ria şi în împărăţia Lui.

Cuvintele din finalul cântării vorbesc despre acest Împărat puternic, „Unsul“, care este Dom­nul Isus. (În Cuvântul lui Dumnezeu, cornul este un simbol al tăriei). Oare ne bucurăm noi, ca şi Ana, de o asemenea mântuire (v.1) şi de un asemenea Mântuitor? Este instructiv să com­parăm cuvintele Mariei din Luca 1.46-55 cu a­ceas­tă cântare a Anei. Şi Maria se bucura, nu nu­mai de Dumnezeu Mântuitorul ei, dar şi de ceea ce puterea şi îndurarea Lui făcuseră pentru Israel  (Luca 1.54).