Scripturile în fiecare zi

22

Noiembrie

Deuteronom 33:1-12

Fiind pe punctul de a părăsi poporul, omul lui Dumnezeu lasă să vorbească afecţiunile sale. Nu mai este ceasul îndemnurilor; îşi ia rămas bun de la cei pe care îi iubeşte, ultimul său mesaj fiind o bi­necuvântare (com­pară cu Luca 24.50). Moise este un demn reprezentant al Dumnezeului care „iubeşte po­poa­­rele“ şi care îi ţine pe „toţi sfinţii Săi“ în mâna Sa (v. 3). Asigurare completată cu promisiunea Domnului Isus: „Nimeni nu le poate smulge din mâna Tatălui Meu“! (Ioan 10.29).
Comparând această binecuvântare a lui Moise cu cea a lui Iacov din Geneza 49, observăm câteva diferenţe pline de în­văţăminte pentru noi. După mărturia tatălui său, Levi era un om violent, crud. Dumnezeu, privind spre credincioşia fiilor săi (Ex. 32.26), a făcut din el „bărbatul evlavios“ al său (v. 8) şi i-a dat în grijă sanctuarul. De partea sa, Beniamin fusese numit „un lup răpitor“ (Geneza 49.27). Prin har, el devine „prea­iu­bi­tul Domnului“ (v. 12) şi acest „lup“ va ocupa locul oii regăsite, pentru că se spune: „el va locui între umerii Săi“ (v. 12; Luca 15.5). Atât de «completă» este trans­formarea pe care o produce Evan­ghelia în cel care o primeşte! Aceasta a fost expe­rienţa unui Saul din Tars care a făcut parte tocmai din această seminţie a lui Beniamin şi care, din prigonitor îndârjit, a devenit martor şi slujitor credincios al Domnului (1 Timotei 1.12, 13).