Scripturile în fiecare zi

18

Septembrie

Numeri 32:1-15

Ajunşi la hotarul Canaanului, fiii lui Ruben şi ai lui Gad se prezintă înaintea lui Moise şi a căpe­teniilor cu o cerere tristă: „Nu ne trece peste Iordan“ (v. 5)! Indignat, Moise se gândeşte imediat la Cades-Barnea, cu pa­truzeci de ani în urmă. Nu cumva încă o dată necre­dinţa, teama de uriaşi şi de cetăţile întărite le determină pe aceste seminţii să dea înapoi? Nu! Ci un alt motiv neaşteptat: vitele lor! Victoria asupra madianiţilor le-a asigurat o captură bogată (cap. 31). Ruben şi Gad au profitat şi ei de aceasta; turmele lor sunt în prezent „o foarte mare mulţime“. De aceea ochii li se opresc asupra păşunilor grase din ţara Galaad în care poposesc şi în care doresc să se aşeze în ea. Pentru ei, instalarea imediată în condiţii avantajoase şi confortabile conta mai mult decât ţara promisă de Domnul. Mulţi creştini sunt la fel, nu ştim noi aceasta? Fără îndoială că sunt mân­tuiţi; fac parte din poporul lui Dumnezeu. Dar îndelet­ni­cirile vieţii cotidiene îi interesează mai mult decât eternitatea. Ei au un creştinism pământesc, o ini­mă împărţită. Pentru ei, cerul nu are o valoa­re actuală. Oare aceasta nu arată cât de firav este ataşamentul lor faţă de Cel care Se află acolo?