Scripturile în fiecare zi

20

Iunie

Levitic 6:8-30

Probabil că am observat o paralelă între cele patru jertfe principale şi aspectele lucrării lui Hristos prezen­tate de cei patru evanghelişti. În Ioan, Isus este jertfa sfântă a ar­derii-de-tot, Cel pe care Tatăl L-a iubit pentru că Şi-a dat viaţa El Însuşi (Ioan 10.17-18). Luca ne face să ne mi­nu­năm de viaţa Omului desăvârşit, despre care vorbeşte darul de mâncare. Marcu Îl pune înaint­ea noas­tră pe Robul lui Dumnezeu, reprezentat prin jertfa de consacrare sau de pace. Matei, mai mult decât ceilalţi, proclamă că „El va mântui pe po­po­rul Său de păcatele sale“ (Mat.1.21).
Capitolele 6 şi 7 tratează aceste patru tipuri de jertfe pen­tru a stabili legea lor, cu alte cuvinte, cum anume tre­buia să le ofere preotul. Arderea-de-tot trebuia să fie necurma­tă (v.13), iar darul de mâncare „era o rânduială pen­tru totdeauna“ (v.18). Ieri am văzut temerile israe­litului care niciodată nu era sigur că era făcut desăvârşit prin aceleaşi jertfe aduse neîntrerupt. Dar cap. 10 din Evrei îl prezintă pe preot stând „în picioare în fiecare zi, slujind şi aducând deseori aceleaşi jertfe care niciodată nu pot înlătura păcatele“. Acelaşi capitol Îl pre­zin­tă apoi pe Isus care, „după ce a adus o singură jertfă pentru păcate, S-a aşezat pentru totdeauna la dreapta lui Dumne­zeu“ (Evrei 10.1,11,12; vezi şi notele de la v. 12; „s-a aşezat“: expresie a încheierii pe deplin a lucrării Dom­nului Isus, în contrast cu preoţii care stăteau în picioare, slujind zi de zi).