Scripturile în fiecare zi

26

Aprilie

Exod 17:8-16

Cu foamea satisfăcută şi cu setea potolită, iată că poporul era pregătit de Domnul pentru o nouă experienţă, cea a luptei cu Amalec. După ce au fost întăriţi „în Domnul şi în puterea tăriei Lui“, credincioşii pot să facă faţă vrăjmaşilor lor (E­fe­seni 6.10-13). La Marea Roşie, Domnul lup­tase pentru ei, iar ei a trebuit să stea liniştiţi (14.14). Crucea a fost în exclusivitate lupta Dom­nului. Nu putem face nimic pentru mântuirea noastră. Dar imediat după convertire încep luptele (Ga­la­teni 5.17). Ca o armată puternică, toate greşelile noastre vechi vin din nou să ne hăr­ţu­iască, să lupte împotriva noastră (1 Petru 2.11). Oare nu putem conta pe Domnul şi de astă dată? Putem, într-adevăr! La cruce, El a luptat pentru noi, în locul nostru; acum El luptă alături de noi – El, adevăratul Iosua. Totuşi, victoria este câş­tigată sus, pe munte. Hristos, adevăratul Moise şi adevăratul Aaron, este acum în cer, mijlocind pentru ai Săi. Şi mâinile Sale nu slăbesc niciodată (Romani 8.34, 37; Evrei 7.25). Rezul­ta­tul bătăliei nu depinde de forţele angajate în lup­tă, ci de credinţa şi de rugă­ciunile Domnului Isus.
În această relatare, Iosua ne învaţă cum să luptăm, iar Moise cum să ne rugăm (Psalmul 144.1, 2).