Scripturile în fiecare zi

2

Februarie

Geneza 21:22-34

În cap. 20, relaţiile dintre Avraam şi Abi­melec fuseseră foarte tensionate. Avraam a fost expus unor acuzaţii severe şi îndreptăţite din partea regelui din Gherar. Dar acum relaţia dintre ei se desfăşoară pe un cu totul alt plan. Avem aici un simbol al viitoarei su­premaţii a lui Israel, când naţiunile vor spune: „Vom merge cu voi, pentru că noi am auzit că Dum­nezeu este cu voi“ (Zaharia 8.23). „Dumnezeu este cu tine în tot ce faci“, constată împăratul filistean (v. 22). Şi caută din nou să încheie o alianţă cu omul lui Dumnezeu. De această dată Avraam îl mustră pe Abimelec cu autoritatea morală pe care i-o confe­ră relaţia lui cu „Dumnezeul Etern“ (v. 33). Cu a­ceastă ocazie el îi arată cât de mult ţinea la această fântână din pustiu pe care slujitorii lui Abimelec voiseră să i-o ia. Nu este aceasta pentru noi o imagine a Cuvântului a cărui apă trebuie să ne învioreze sufle­tele în fiecare zi? Dacă unii oameni caută compania noastră, să le arătăm cât de curând posibil valoarea pe care o are pentru noi acest Cuvânt al Dumnezeului nostru. Unii dintre ei, care în­se­tează după adevăr, după pace, după bucurie, vor fi în­drumaţi să le caute în această Carte preţioasă, dacă văd că noi ne adăpăm din ea.