Sămânța bună

Daniel, tânărul nobil israelit, a fost adus în Babilon ca prizonier al lui Nebucadnețar, iar aici a fost pregătit pentru a sluji la curtea împăratului. Mai târziu, datorită abilității pe care i‑a dat‑o Dumnezeu de a interpreta visele, a ajuns într‑o poziție foarte înaltă în Imperiul Babilonian. Și sub succesorul acestuia – împăratul persan Darius – Daniel de asemenea a avut o slujbă înaltă. Când Darius a dorit să îi dea lui Daniel și mai multă putere, au apărut în scenă adversarii. Ei l‑au convins pe împărat să dea un decret atacând tocmai obiceiul lui Daniel de a se ruga lui Dumnezeu, „de trei ori pe zi“. Dar Daniel nu a ținut cont de acea hotărâre, cu toate că știa cât de despotici erau conducătorii din acea vreme și că deseori ei le cereau supușilor să li se închine ca unui dumnezeu. Era vai de cine îndrăznea să li se împotrivească! Ce l‑a determinat pe Daniel să‑și riște viața? El avea o relație apropiată cu „Dumnezeul cerurilor“. Știa că Dumnezeu este mai mare decât împăratul Darius și că Se afla alături de el; și dorea să‑L onoreze cu orice preț. Iar Dumnezeul Atotputernic a intervenit și l‑a salvat, dar NU pentru a nu fi aruncat în groapa cu lei, ci l‑a salvat de leii din groapă. Ce miracol!

Poate că, având această istorie adevărată, ne întrebăm totuși: Nu este oare nerealist să așteptăm miracole? Cu siguranță că Daniel nu știa dinainte cum urma să intervină Dumnezeu, dar s‑a încredințat în mâinile Lui! Dumnezeu are nenumărate modalități de a ne ajuta. Câți credincioși, fiind în necaz, s‑au încredințat în mâinile acestui Dumnezeu și au primit ajutor miraculos!