Sămânța bună

Citirea Bibliei în familie

Din pruncie cunoști textele sfinte, care pot să te facă înțelept spre mântuire, prin credința care este în Hristos Isus.

2 Timotei 3.15

Timotei avea o mamă credincioasă care i‑a prezentat Cuvântul lui Dumnezeu încă din copilărie. Exemplul lui ne arată că părinții creștini pot începe foarte devreme să le citească copiilor lor din Biblie și să le spună despre Mântuitorul. Nu există un prea devreme.

Chiar în perioada Vechiului Testament, Dumnezeu a insistat mult asupra învățăturii date copiilor: „Și aceste cuvinte, pe care ți le poruncesc astăzi, să fie în inima ta. Și să le întipărești în fiii tăi și să vorbești despre ele când șezi în casa ta și când mergi pe drum și când te culci și când te scoli“ (Deuteronom 6.6,7).

Modul în care le prezentăm copiilor noștri Cuvântul lui Dumnezeu trebuie să fie adecvat vârstei lor. Ei trebuie să fie capabili să înțeleagă ceea ce le citim sau le spunem din Biblie. Aceasta cere ca noi să alegem pasaje care sunt ușor de înțeles și să le explicăm afirmațiile biblice într‑un mod potrivit pentru vârsta lor. Nu ne dă oare Domnul Isus un exemplu bun în această privință? El „le vestea Cuvântul după cum puteau ei să audă“ (Marcu 4.33).

Ceea ce este important pentru noi, ca adulți, când citim Biblia se aplică și copiilor: să‑L cunoască pe Domnul Isus. De aceea, relatările din Evanghelii despre viața Lui pe pământ și moartea Lui pe cruce sunt foarte potrivite pentru închinarea în familie.

Citire zilnică: Citirea Bibliei: Isaia 37.1-20 · Evrei 3.7-19