Sămânța bună

La o expoziție aglomerată, părinții lui Jonas îl scapă din priviri pe băiat, din cauza mulțimii. Au plecat imediat în căutarea lui, dar, fiindcă acesta nu era de găsit, s‑au grăbit să se adreseze conducerii expoziției. Imediat a fost făcut un anunț la difuzoare: „Un băiețel pe nume Jonas a dispărut și este căutat de părinți. Jonas, te rugăm să vii la ieșire cât mai curând posibil. Mama te așteaptă acolo“. Tatăl nu putea aștepta degeaba. S‑a întors repede în sala în care îl avuseseră ultima dată pe Jonas alături de ei. A căutat din nou cu atenție peste tot. Apoi l‑a găsit pe fiul său stând în fața unei machete de cale ferată, urmărind entuziasmat trenurile în timp ce își făceau circuitele. Când tatăl său l‑a întrebat: „De ce nu ai venit la ieșire când ți s‑a spus?“, fiul a răspuns: „Am crezut că îl caută pe un alt Jonas. Eu nu mă pierdusem deloc!“.

Mulți oameni sunt ca acest băiețel. Dumnezeu îi caută, dar ei cred că această chemare a Lui nu li se adresează. Aceștia aud că Isus Hristos a venit să‑i caute și să‑i mântuiască pe cei pierduți, dar ei nu vor să accepte că fac parte dintre cei pierduți. Adevărul însă este cu totul altul: toți oamenii sunt pierduți din cauza păcatelor lor și, prin urmare, au nevoie de Isus ca Mântuitor personal.

„Nu este niciunul drept, nici unul măcar; nu este niciunul care înțelege, nu este niciunul care‑L caută pe Dumnezeu. Toți s‑au abătut, au ajuns cu toții nefolositori; nu este niciunul care practică bunătatea, nu este nici unul măcar“ (Romani 3.10‑12).